Cât de mult influențează Google viața utilizatorilor din România

de: Teodora Tudosie
03 12. 2019

Serviciile Google sunt extrem de populare în România, iar un nou studiu îți arată cât de tare ne influențează, de fapt, viețile.

De la Search, Maps, YouTube, Android, până la Ads și Ad Sense, toate aceste servicii oferite de gigantul tech sunt folosite și în România. Ca să înțelegi cât de mult ne influențează acestea viața pe teritoriul țării noastre, compania britanică Public Frist a realizat un studiu cu numele Impactul Google în România. Prin acesta, urmărește să scoată în evidență beneficiile utilizării produselor și serviciilor Google la noi în țară, pe mai multe paliere: viața de zi cu zi, calitatea vieții, dezvoltarea companiilor, creștere economică, educație, antreprenoriat, carieră, inovație.

Cât cheltuie un utilizator din România pe produsele Google și cât de des le folosește

Pentru fiecare utilizator de internet din România, valoarea medie aferentă utilizării produselor Search, Maps și YouTube este estimată la 130 de lei pe lună. Suma a fost calculată folosind estimări privind timpul economisit, facilitarea accesului la informații, conexiunile create, precum și date din sondaje privind suma minimă cu care consumatorii cred că ar trebui să fie despăgubiți dacă ar pierde accesul la fiecare dintre produse.

Utilizarea produselor Search și Maps înseamnă și economie de timp pentru oameni. Potrivit studiului, românii economisesc cel puțin 23 de ore anual folosind Google Search și 3 ore pe an prin Google Maps în România.

Potrivit raportului Public First, 93% dintre utilizatorii de Google Search caută pe Google informații despre un anumit subiect cel puțin odată pe lună. 59% dintre utilizatorii de Google Search de peste 65 de ani spun că îl folosesc în mod regulat pentru a învăța lucruri noi.

Cât de importante sunt serviciile companiei în România

Utilizarea produselor și serviciillor Google este văzută ca un sprijin pentru dezvoltare și inovare. Căutarea online reprezintă acum modalitatea cea mai importantă prin care clienții ajung la companii, arată concluziile studiului. În medie, fiecare leu cheltuit în Google Ads generează companiilor câștiguri de 8 lei la noi în țară, arată studiul Public Frist.

Pentru angajați, utilizarea de  produse precum G Suite sau Search duce la creșterea productivității, deprinderea de noi competențe și îi ajută în dezvoltarea carierei. Estimările Public First privind beneficiile obținute de firmele din România din economia de timp și creșterea productivității, generate de utilizarea Google Search and G Suite, se ridică la cel puțin 14 miliarde anual. În ceea ce privește cariera, 74% dintre utilizatorii de Search din țara noastră, cu vârsta între 18-24 ani, spun că folosesc Google pentru a găsi un loc de muncă, iar 63% îl folosesc pentru a găsi sfaturi cu privire la CV-ul lor.

“În ultimii ani, Google a oferit utilizatorilor săi produse utile în viața de zi cu zi – de la motorul de căutare, hărți și traducere la instrumente pentru companii, precum Global Market Finder lansat recent, dar și cursuri de competenţe digitale, sub umbrela Atelierului Digital. Raportul lansat astăzi dă o masura a impactului nostru în activitățile cotidiene și în economie, și totodată ne ajută să lansăm mai multe inițiative și proiecte viitoare în România”, declara Elisabeta Moraru, Country Manager Google România.